ANAF recomandă depunerea Declarației unice prin mijloace electronice de transmitere la distanță

ANAF recomandă depunerea Declarației unice prin mijloace electronice de transmitere la distanță

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reamintește, într-un comunicat, că, prin OUG nr.69/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale, termenul de depunere a formularului „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice” a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.

Prin același act normativ, s-a stabilit că, dacă Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se depune până la 30 iunie 2020 inclusiv, se acordă următoarele bonificații:

a) pentru plata impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificație de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligații fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data 30 iunie 2020 inclusiv;

b) pentru depunerea declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanță conform art. 79 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

Leave your comment