Procedura de acordare a sumelor prevăzute de art. III alin. (1) și (2) din OUG nr. 92/2020, publicată în Monitorul Oficial

Procedura de acordare a sumelor prevăzute de art. III alin. (1) și (2) din OUG nr. 92/2020, publicată în Monitorul Oficial

Procedura elaborată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru acordarea sumelor prevăzute de art. III alin. (1) și (2) din OUG nr. 92/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 484/09.06.2020. Potrivit procedurii menționate, aprobată prin Ordinul președintelui ANOFM nr. 456/2020, pentru acordarea sumelor respective, angajatorii încheie cu agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, în raza căreia aceștia își au sediul social, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020, o convenție. În acest scop, angajatorii depun, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, o cerere, însoțită de alte documente. Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.