Principalele prevederi ale OUG nr. 99/2020 privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative și prorogarea unor termene

Principalele prevederi ale OUG nr. 99/2020 privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative și prorogarea unor termene

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentantul CECCAR în VAT Expert Group

Ordonanța de urgență nr. 99/2020 privind unele măsuri fiscale, modificarea unor acte normative și prorogarea unor termene a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 551 din 25 iunie 2020.

Principalele prevederi

I. Recalcularea impozitului specific

1.  Contribuabilii obligați la plata impozitului specific unor activități, potrivit Legii nr. 170/2016, pentru anul 2020nu datorează impozit specific pentru o perioadă de 90 de zile calculată de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (25 iunie 2020). În acest sens, contribuabilii recalculează în mod corespunzător impozitul specific aferent anului 2020, prin împărțirea impozitului specific anual (conform algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 170/2016) la 365 de zile calendaristice și înmulțirea valorii rezultate cu diferența dintre numărul de 365 de zile calendaristice și numărul de 90 de zile calendaristice.

De reținut! Contribuabilii plătitori de impozit specific care întrerup activitatea total sau parțial ca urmare a stării de urgență, dețin certificatul pentru situații de urgență si nu se află în insolvență (condiții cumulative), pentru recalcularea impozitului specific anual, scad și perioada în care au întrerupt activitatea, total sau parțial, ca urmare a stării de urgență.

2. Declararea și plata impozitului specific aferent semestrului I al anului 2020 se efectuează până la data de 25 octombrie 2020, inclusiv.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.