MF: Clarificări privind aplicarea sistemului TVA la încasare

MF: Clarificări privind aplicarea sistemului TVA la încasare

Ministerul Finanțelor (MF) aduce, printr-un comunicat, o serie de clarificări referitoare la aplicarea sistemului TVA la încasare. Astfel – precizează reprezentanții MF – prin Legea nr. 296/2020 au fost modificate prevederile Codului fiscal, intenția fiind ca, începând cu 1 ianuarie 2021, persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent și în anul în curs nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei să poată opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care și-au exercitat opțiunea. Cu toate acestea, nu a fost posibilă aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2021 în noile condiții, întrucât în Codul fiscal există încă o serie de referiri la vechiul plafon de 2.250.000 lei, precum și obligația de notificare pentru aplicarea sistemului în termenul de 25 ianuarie a fiecărui an.

Pentru respectarea intenției de reglementare care a stat la baza Legii nr. 296/2020 a fost necesară modificarea și a altor prevederi din Codul fiscal, modificări care s-au realizat prin OUG nr. 13/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.