ÎN ATENȚIA EXPERȚILOR CONTABILI JUDICIARI

Depunerea Fișei de opțiuni în vederea înscrierii în Lista experților contabili judiciari pe specializări în anul 2025

Fișa de opțiuni completată, va fi transmisă exclusiv online, până la data de 28 februarie 2025, inclusiv. Netransmiterea acestei Fișe exclude posibilitatea înscrierii experților contabili în Lista experților contabili pe specializări aferentă anului 2025.

Depunerea Fișelor de opțiuni și înscrierea experților contabili judiciari în Lista experților contabili pe specializări în anul 2025, se realizează în cazul membrilor CECCAR Filiala Ilfov care au calitatea de experți contabili judiciari, dețin viză cu parafă pentru anul 2024 (valabilă până la data de 31.03.2025) și doresc să obțină viză cu parafă pentru anul 2025.

Experții contabili judiciari care nu vor obține până la data de 31.03.2025 viza cu parafă pentru anul 2025, vor fi excluși automat din Lista experților contabili judiciari pe specializări aferentă anului 2025.

Formularul online reprezentând Fișa de opțiuni pentru efectuarea de expertize contabile judiciare se va completa cu datele personale și profesionale și se vor bifa specializările alese. După completare, formularul se va imprima dând click dreapta pe formular, apoi Print, sau utilizând opțiunea de print a browserului web și se va semna olograf pe fiecare pagină. Fișa de opțiuni printată și semnată olograf se va scana și se va încărca în formularul online completat anterior și se va da click pe butonul „Trimite Fișa de opțiuni”.

Link-ul pus la dispoziție de CECCAR, în care veți accesa și completa Fișa de opțiuni este următorul: https://formulare.ceccar.ro/formular-gej-fisa-de-optiuni-2025/.