Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Ilfov din București, Bd. Mircea Vodă nr. 35, Bl. M27, Et. 1, Ap. 1, Sector 3, în vederea ocupării postului de șef Birou administrativ, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
a) cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) capacitate deplină de exerciţiu;
e) starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii economice;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul CECCAR din Intrarea Pielari nr. 1, sector 4 București, după cum urmează:
– dosarele de înscriere se vor depune până la data 20 mai 2022, inclusiv, ora 16.00, la sediul Filialei Ilfov;
– susținerea interviului și testarea pentru verificarea cunoștințelor profesionale au loc la data de 23 mai 2022, ora 10.00, la sediul CECCAR din Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, București.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
1. Cerere de înscriere la concurs;
2. CV-ul semnat pe fiecare pagină;
3. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordin nr. 2.634 din 2015 privind documentele financiar-contabile;
- Decret nr. 209 din 5 iulie 1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casă;
- Ordin 3103/2017 privind aprobarea Reglementărilor Contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial;
- Legea nr. 227/2015 – Codul Fiscal;
- Normele nr. 5915/2008 privind elaborarea, aprobarea și executarea bugetului de venituri și cheltuieli, fluxurile financiare si evidenta contabila din cadrul CECCAR, cu modificările ulterioare;
- Normele nr. 5.924/2008 privind organizarea și inventarierea CECCAR, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 82/1991 a contabilității, actualizată;
- Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar;
- Ordinul nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
- Ordonanța de urgență nr. 28/1999 republicată privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal;
- Metodologia de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei de expert contabil și contabil autorizat;
- Metodologia de stabilire a cotizațiilor de membru;
- Sistemul de cotizații în cadrul CECCAR.