Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a actualizat condițiile de acces ale partenerilor săi la datele din sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară, a anunțat instituția, într-un comunicat. Noile reglementări au fost aprobate prin Ordinul nr. 950/2023 al directorului general al ANCPI, publicat în Monitorul Oficial nr. 382 din 4 mai 2023. Totodată, actul normativ enumeră categoriile profesionale care au acces la sistemul informatic gestionat de ANCPI.
ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), acordă acces la anumite date din sistemul informatic notarilor publici, executorilor judecătorești, experților judiciari, persoanelor fizice și juridice autorizate să efectueze lucrări de cadastru, geodezie și cartografie, autorităților publice centrale și locale, autorităților administrative autonome, instituțiilor publice, instanțelor judecătorești, avocaților și practicienilor în insolvență.
Accesul la seturile de date și serviciile online oferite de ANCPI va fi acordat în baza unei solicitări scrise, formulată de reprezentantului legal al autorității/instituției/instanței judecătorești/asociației profesionale din care face parte utilizatorul, conform prevederilor Ordinului nr. 950/2023.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.