MF: Proiectul sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2024 a operatorilor economici, în consultare publică

 

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2024 a operatorilor economici. Prin proiect de ordin se propune ca sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2024 să se aplice operatorilor economici care în exercițiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2024, încadrarea în criteriul menționat se efectuează pe baza indicatorilor determinați din situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar precedent, respectiv a balanței de verificare încheiate la finele exercițiului financiar precedent, utilizând cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar precedent.